Doctorul Mureșan Gavrilaș de la SANOVIL e PROPUS cetățean de onoare al Bistriței! Ce ziceți: merită acest titlu?

Doctorul Mureșan de la Sanovil a fost propus cetățean de onoare al Bistriței! Este specialist în Obstetrica-ginecologie și conduce cele 2 clinici SANOVIL din Bistrița.

A 3-a clinică SANOVIL, pe strada 1 Decembrie, investiție estimată la 3 MILIOANE de euro!

Cel mai nou proiect al dr. Gavrilaș Mureșan, care va fi pus în practică pe strada 1 Decembrie, prevede construirea unui centru medical, ce va avea o suprafață de două ori mai mare decât cea a policlinicii din apropiere. Practic, potrivit investitorului, va fi cea mai mare policlinică privată din România.

Clădirea NOUĂ va avea un regim de înălțime D+P+3E+ER ce va primi destinația de complex de recuperare medicală și îngrijiri paliative.

Lucrările la noul centru medical au fost deja demarate,  iar estimările arată că până la finalul anului viitor, cel târziu începutul anului 2020, acestea se vor încheia și noul centru medical va fi funcțional.

 

btr

Clădirea noului centru medical va avea un regim de înălțime S+P+3E+ER, cu o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Prin proiect se vor înființa 100 de noi locuri de muncă.

Clinica Sanovil, Murivisan și Farmacia Sanovil are 200 de angajați și o cifră de afaceri de 7.5 MILIOANE de euro! 

Propunerea privind titlul de cetățean de onoare pt. Mureșan Gavrilaș vine din partea lui Valer Sânmihăian, fost-administrator la Hotel Bistrița, a dr. ing. Caius Bulea și a dr. Niculai Dumitru.

Proiectul privnd conferirea titlului de cetățean de onoare a dr. Murașan Gavrilaș va fi supus la vot în ședința ordinară din 25 iulie 2019.

LISTĂ cu cetățenii de onoare ai Bistriței!

Primăria Bistrița are o LISTĂ de cetățeni de onoare ai orașului, printre care se află și Miron Mitrea (fost ministru PSD, condamnat pentru luare de MITĂ , Georgiu Gingăraș, Crin Antonescu (foști ministri al Sportului), Liviu Maior (profesor universitar, un istoric român, ministru al învățământului între 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000, ambasador al României în Canada.

 

4 comments

  1. Balan Marius-ecologist PV

    Un domn extraordinar ! Omul acesta sfinteste locul. Inca odata mii de multumiri pt. sponsorizarea de anul trecut privind repopularea cu pesti a raurilor Bistrita, Sieu, Somes. Domnul doctor cu toate ca nu are timp de pescuit a facut un gest superb si a ajutat la acest proiect pt. impatimitii acestui sport. Sanatate multa stimate d-le doctor !Meritati cu prisosinta acest titlu.

  2. Nu.
    Nu merită nicidecum acest titlu.
    Acest om a dat dovadă de o lipsă totală de respect și o minimă empatie față de semenii lui. Nu voi intra în detalii.
    Persoana propusă poate da detalii fără probleme domnilor propunători.
    O atitudine total neconformă cu statutul profesiei acestui om.REGRET foarte mult că în data de 25 iulie nu sunt în Bistrița pentru a ne expune punctul de vedere, dacă acest lucru ar fi fost posibil,atât familia mea dar și vecinii și nu doar ei din proximitatea unui teren achiziționat de acesta pe una din strazile din municipiul Bistrița.Drept urmare a acestei achiziții calitatea conviețuirii noastre a avut grav de suferit.
    Propunătorilor acestui eveniment le recomandăm cu respect și considerație să se mai gândească în ceea ce privește oportunitatea propunerii lor.
    Un refuz al celui propus, ar fi unul care să ne dea speranțe în aceste vremuri întoarse parcă cu susul în jos,că omul are marea calitate încă …..,de a fi în primul rând om.

  3. Da , penttu tot ceea ce face pentru oras si cetatenii judetului ! Jos pălaria !!! Domnul Muresan Gavrilaș merită cu prisosința să fie numit Cetatean de Onoare al orașului.

  4. Dupa cum se stie, a mai fost propus pentru titlul de „Cetățean de Onoare” al Bistritei pe 2019 si Alin Uhlmann Ușeriu – inițiatorul, coordonatorul şi sufletul Asociației Tăşuleasa Social – cel mai important ONG având ca obiective voluntariatul, cultura organizațională şi respectul pentru natură. Numai că, la aflarea vestii, Alin Uşeriu s-a arătat surprins, declarând că dacă propunerea va fi luată în calcul de plenul Consiliului Local, el o va refuza: „La mine nu a ajuns așa ceva… Eu nu am domiciliul în Bistrița, nu știu… Frumos din partea domniilor lor, dar fără să îi supăr, o să fac tot ceea ce îmi stă în putere să-i refuz. Eu de câte ori am putut, am refuzat astfel de titluri pentru că nu mă simt vrednic, nu sunt confortabil cu astfel de titluri! Nu-i cu răutate, vreau să se înțeleagă bine acest lucru, dar efectiv nu mă simt vrednic pentru așa ceva! Nu știu… probabil când voi avea o anumită vârstă și voi fi un virtuos, poate că nu voi refuza, dar acum nu sunt vrednic eu de „cetățean de onoare”. Au mai fost propuneri, de la județ, de la Rotarieni… le mulțumesc tare frumos, dar m-aș bucura mai mult dacă vin la proiectele noastre, dacă ni se alătură în ceea ce facem, iar mulți dintre ei au înțeles asta. Încă o dată, dacă se poate refuza, eu refuz, dar dacă nu se poate nicicum, atunci nu am ce face” .