Doi șoferi și un biciclist, implicați într-un accident rutier. Dintre aceștia, doi se aflau sub influența alcoolului

Doi șoferi și un biciclist au fost implicați într-un accident rutier produs pe DJ 171, în localitatea Ilișua. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că două dintre cele trei persoane se aflau sub influența băuturilor alcoolice, fiind vorba despre cei doi șoferi.

”În dimineața de 3 noiembrie, un bărbat de 57 de ani, din Târlișua, în timp ce conducea un autobuz, într-o curbă, a acroșat o autoutilitară care circula din sens opus, condusă de un alt bărbat de 46 de ani, din Lechința și un biciclist în vârstă de 32 de ani, din Căianu Mic care circula pe aceeași direcție cu autobuzul. Accidentul a fost soldat cu rănirea biciclistului. Cei trei bărbați implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul autobuzului, de 0,08 mg/l alcool pur în aerul în cazul conducătorului autoutilitarei și negativ în cazul biciclistului. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri din Beclean au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă și continuă cercetările în acest sens.