Doi tineri din Dumitrița, reținuți pentru 24 de ore. Ce au făcut

Doi tineri din localitatea Dumitrița au fost reținuți pentru 24 de ore de oamenii legii. Aceștia au fost implicați într-un scandal izbucnit în urma unui accident rutier produs pe un drum forestier.

În urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că, la data de 10 iulie, un tânăr de 20 de ani, din Dumitrița, în timp ce se deplasa cu un autoturism condus de sora sa, pe drumul forestier din locul numit ”Valea Tisei”, de pe raza comunei de domiciliu, la un moment dat s-a intersectat cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate. Din cauza drumului îngust, într-o curbă, cele două autoturisme au intrat în coliziune producându-se avarii la ambele autovehicule. Astfel, din cauza neînțelegerilor, cei doi, împreună cu doi pasageri care se aflau în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani s-au agresat reciproc”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cei doi tineri de 20 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore și plasați în Centrul de  Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.  Bistrița-Năsăud. Ulterior, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus plasarea sub control judiciar a tinerilor, aceștia fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.