Ultimele noutati

Doina Pană (PSD), despre proteste: ”Un grup de huligani susținuți de un grup de iresponsabili în frunte cu președintele țării, încearcă să dea foc la țară!”

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a vorbit, într-o postare pe o rețea de socializare, despre protestul Diasporei. Singurul parlamentar PSD din Bistrița-Năsăud care a ales să își exprime public punctul de vedere cu privire la acest miting este convins că incidentele s-au datorat unor huligani violenți și în niciun caz românilor din Diaspora.

Cu toate că afirmă că nu se află în țară în aceste zile, deputatul Doina Pană susține că a urmărit cu interes protestul Diasporei, motivând că nu a reușit să înțeleagă motivele care îi nemulțumesc pe românii plecați în străinătate.

Am urmărit totuși atât de trâmbițatul protest al Diasporei pentru că nu înțelegeam ce-i nemulțumește atât de tare. Guvernarea PSD-ALDE este cea care s-a aplecat cel mai mult asupra nevoilor lor: eliminarea/ reducerea taxelor consulare, posibilitatea de accesare, în plus față de românii din țară, a programul Diaspora Start-up (40.000€ – fonduri nerambursabile pentru demararea unei afaceri dacă se întorc în țară) și alte multe proiecte prin Ministerul Românilor de Pretutindeni. În plus, viața celor dragi rămași acasă s-a îmbunătățit considerabil printr-o creștere reală a veniturilor acestora” a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare Doina Pană.

În opinia parlamentarului bistrițean, ”ce-am citit că s-a întâmplat la miting m-a siderat și m-a convins că acolo N-A FOST DIASPORA. Au fost huligani violenți cu dotare paramilitară din categoria ”rezist” care au încercat să ocupe clădirea Guvernului, au insultat jandarmii, au aruncat asupra lor cu URINĂ, FECALE, pietre și bucăți de asfalt. Au avut temă clară să răstoarne prin forță Guvernul, indiferent de preț, chiar cu prețul vieții unei femei jandarm care se zbate acum între viață și moarte!”. 

Pe de altă parte, Doina Pană critică atitudinea președintelui țării, Klaus Iohannis și se arată nemulțumită de faptul că procurorii militari s-au autosesizat după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei şi au deschis un dosar penal privind modul în care au intervenit jandarmii.

Ce m-a siderat și mai tare? Că în fața unor asemenea manifestări, cel care a depus jurământ să apere statul de drept – președintele României, Klaus Iohannis, în loc să ceară Jandarmeriei sa ia măsuri sporite pentru anihilarea violențelor, orbit de ură împotriva actualei majorități, cere Parchetului General sa ancheteze jandarmii!?! Chiar dacă, din păcate, același Klaus Iohannis, orbit de aceeași ură, ne-a obișnuit cu declarații iresponsabile (în contradicție totală cu fișa postului pe care-l ocupă), este deja MULT PREA MULT! Rușine Klaus Iohannis! Rușine liderilor PNL și USR pentru atitudinea luată! Nimic nu vă dă dreptul să încercați, cu disperare, să răsturnați un guvern legitim și să badjocoriți românii din Diaspora punându-le în cârcă asemenea manifestări huliganice” a completat politicianul PSD.

”Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului și în România, “Grădina Maicii Domnului”, un grup de huligani susținuți de un grup de iresponsabili în frunte cu președintele țării, încearcă să dea foc la țară!” a încheiat Doina Pană mesajul său.




Comentarii

  • Alexandru Daraban

    Să-ți fie rușine tovarășa! Dumneata vorbești care, alături de alți avortați pe scena politica românească, vă hrăniți din comunism prin cordonul ombilical Iliescu. Mi-ar fi rușine să ies pe stradă sau să dau față cu elevii unde ați predat. De fapt, datorită unor asemenea dascăli ca d-voastră, a ajuns învățământul în România unde a ajuns. Îndrăzniți să vorbiți de Maica Domnului voi cei care vă adăpați și hrăniți din seva ateismului? Însăși doctrina voastră este de sorginte ateistă. Băgați-vă capul în nisip! Să vă fie rușine!
    PS
    Nu sunt de acord cu violența. Dar, vedeți că v-a dat cu flit d-na ministru a sănătății. D-na jandarm e bine. Așa că mai informați-vă când mai faceți asemenea afirmații




Caricatură

Ziar de Bistrita