Dosar penal pentru bărbatul care a amenințat că își ia viața în parcarea din fața Prefecturii

 -  -  1017


Bărbatul care a amenințat, miercuri, că își ia viața în parcarea din fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și tentativă la distrugere iar în funcție de probatoriul administrat vor fi luate măsurile legale”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Reamintim că, miercuri, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un cetățean aflat în Piața Petru Rareș, în parcarea din fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, amenința că se sinucide.

La fața locului au fost dirijate imediat mai multe echipaje de la Ordine Publică și Rutieră, care au asigurat și delimitat perimetrul și au evacuat autovehiculele din apropiere. În zonă au fost direcționate echipe de jandarmi, precum și echipaje medicale.

Totodată, a intervenit la fața locului o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu un negociator din cadrul aceluiași serviciu pentru a purta discuții cu persoana în cauză – un bărbat de 73 de ani din Bistrița Bârgăului. Polițiștii au procedat la pătrunderea în autoturism, imobilizarea persoanei și înlăturarea pericolului.

0 notes
142 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *