Dosar penal pentru un bărbat din Piatra Fântânele care nu a oprit la semnalele polițiștilor

 -  -  1157


Un bărbat din localitatea Piatra Fântânele s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier.

”Aseară, în jurul orei 23.50, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier desfășurate pe Drumul Național 17, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire unei autoutilitare care circula pe Valea Străjii. Acesta și-a continuat deplasarea, fiind oprit de polițiști imediat, după aproximativ 500 de metri. Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind un bărbat de 46 de ani, din Piatra Fântânele, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,85mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier.

0 notes
282 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *