Două angajate de la Leoni Bistrița, cercetate disciplinar în urma unei altercații

Un incident petrecut zilele trecute în incinta companiei Leoni și care, ulterior, a fost făcut public pe o rețea de socializare a determinat reprezentanții companiei să ofere un punct de vedere oficial față de situația în cauză. Mai exact, la finele săptămânii trecute ar fi izbucnit o altercație între două angajate, în acest moment, în interiorul companiei efectuându-se cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut incidentul. Ambele angajate sunt cercetate disciplinar.

Compania LEONI Bistriţa este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Bistrița-Năsăud și își asumă repsonsabilitatea pentru toți angajații săi. Compania urmărește cu strictețe respectarea normelor de securitate în muncă și a Regulamentului Intern în care sunt prevăzute regulile de conduită obligatorie pe care angajații trebuie să le respecte. Orice încălcare a acestor prevederi este sancționată prin măsuri disciplinare aplicate conform prevederilor Regulamentului Intern și ale Codului Muncii” arată Leoni Bistrița, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții companiei explică că în seara zilei de 5 iulie 2018, a avut loc o altercație între două angajate ale companiei LEONI Bistrița. Ambele persoane implicate în altercație au dat declarații oficiale în aceeași seară. Vineri, 6 iulie, departamentul de HR a fost informat de evenimentul petrecut și, împreună cu responsabilul departamentului Securitate, i-au solicitat șefului de segment să înceapă demersurile procedurii disciplinare.

Luni, 9 iulie, superiorul direct al celor două angajate a dat o declarație scrisă cu privire la incident, iar marți, 10 iulie, s-a demarat procedura de cercetare disciplinară a celor două angajate.

În data de 17 iulie va avea loc întâlnirea disciplinară cu fiecare persoană implicată în incident. Până la această dată, tuturor persoanele martore la eveniment li se vor lua declarații oficiale. După întâlnirea disciplinară, Comisia de Cercetare va decide dacă se impune continuarea cercetării și administrarea de probe suplimentare sau există suficiente informații care să permită finalizarea acesteia și luarea unei decizii.

Precizăm că gravitatea faptelor petrecute este evaluată ținând cont de prevederile Regulamentului Intern al companiei LEONI Bistriţa, în concordanță cu prevederile Codului Muncii. Compania LEONI își păstrează dreptul de a sancționa orice abatere disciplinară care amenință siguranța și integritatea corporală și morală a angajaților săi. Mai mult, angajații LEONI sunt încurajați să cultive respect și politețe profesională la locul de muncă” mai spun reprezentanții Leoni.

În momentul de față, Comisia de Cercetare Disciplinară a companiei analizează circumstanțele incidentului petrecut în data de 5 iulie și va reveni cu o rezoluție după finalizarea cercetării disciplinare.

”Ne exprimăm în mod public regretul că un astfel de incident s-a petrecut în cadrul fabricii LEONI Bistrița și asigurăm opinia publică de faptul că vom aplica sancțiunile corecte care se impun în conformitate cu Regulamentul Intern și Codul muncii” a încheiat compania Leoni, într-o informare de presă.