Două eleve, lovite de un autobuz în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni

Două eleve în vârstă de 13, respectiv 16 ani, au ajuns, luni dimineaţa, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița după ce au fost lovite de un autobuz pe strada Ioan Slavici din oraș. Cele două copile încercau să traverseze strada prin loc special marcat în acest sens, însă autobuzul nu a putut opri la timp pentru a le da prioritate.

La locul accidentului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. ”Pacientele erau conştiente, cooperante, stabile hemodinamic. Una dintre ele prezenta o fractură de membru superior şi cealaltă un traumatism de membru inferior”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistrița-Năsăud.

Cele două victime au fost transportate la spital pentru mai multe investigaţii şi tratament de specialitate.

Şoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.