Două noi decese cauzate de COVID-19, în Bistrița-Năsăud

Încă două persoane din Bistrița-Năsăud și-au pierdut viața în urma unor infecții cu noul tip de coronavirus, fiind vorba despre doi bărbați, de 87 de ani și 81 de ani.

Potrivit informațiilor oficiale, date publicității de Grupul de Comunicare Strategică, primul bărbat (de 87 de ani) a decedat la data de 1 aprilie, în aceeași zi sosind și rezultatul pozitiv al testului pentru COVID-19.

Acesta a fost internat în data de 31 martie la Spitalul Județean de Urgență Bistrița – Secția Boli Infecțioase cu bronhopneumonie (clinic si radiologic), insuficiență respiratorie acută. Întrucât era suspect de COVID-19, pacientului i-au fost recoltate probe la data de 31 martie, iar rezultatul acestora a sosit la data de 1 aprilie, fiind pozitiv. Pacientul a decedat la data de 1 aprilie. Bărbatul avea și alte boli – cardiopatie ischemică, hiper tensiune arterială, demența cronică, ateroscleroza generalizata și boală renală cronică std IV.

În cazul celui de-al doilea deces, este vorba despre un bărbat de 81 ani. Și acesta a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, însă în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie acută severă și bronhopneumonie. Pacientul era intubat și ventilat mecanic. Întrucât și în cazul acestuia exista suspiciune de infecție cu noul tip de coronavirus, la data de 31 martie i s-au recoltat probe, rezultatul pozitiv al acestora fiind comunicat la data de 2 aprilie. Tot la această dată, bărbatul a decedat. Acesta suferea și de diabet zaharat insulinodependent și avea piciorul drept amputat.

Autoritățile din Bistrița-Năsăud nu au comunicat localitățile din care provin cei doi bărbați, însă, se pare că unul ar fi din Reteag.

Reamintim că tot la data de 31 martie, un alt deces a fost înregistrat la un bărbat de 77 de ani din Ilva Mică.

Astfel, bilanțul deceselor din Bistrița-Năsăud a ajuns la 3.

ACTUALIZARE

Contactat telefonic, primarul comunei Petru Rareș, Vasile Cocoș, afirmă că într-adevăr unul dintre cei doi bărbați decedați este din localitatea Reteag, fiind vorba depre pacientul de 81 de ani.

Facem precizarea că la Reteag au intrat pe fir și procurorii de la Beclean, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean fiind deschis un dosar penal pe numele unui bărbat care a organizat o adunare cu caracter religios la care au participat alte 20 de persoane. Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a mai scris AICI.

Iată ce au constatat până acum procurorii: