Două persoane – la spital după un accident produs pe DN 15A, în localitatea Teaca

FOTO: arhivă

Două persoane au transportate la spital după ce au fost implicate într-un accident produs miercuri pe DN 15A, în localitatea Teaca.

La locul accidentului au intervenit polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care au efectuat cercetări. Oamenii legii au stabilit că ”un autoturism condus de o femeie de 35 de ani din Viile Tecii, a pătruns pe Drumul Național 15A, de pe o stradă comunală, fiind accidentată de un autotren care se deplasa regulamentar pe Drumul Național 15A, condus de un bărbat de 37 de ani din județul Maramureș”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectopratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma coliziunii a rezultat rănirea șoferiței. De asemenea, o altă persoană care se afla în zonă în momentul producerii imapctului a suferit un atac de panică. Ambele au fost transportate la spital.

”Au fost transportate la spital două persoane: femeie în vârstă de 35 de ani (implicată în accident) cu traumatism toraco-abdominal, respectiv femeie in vârstă de 59 de ani (aflată la locul accidentului în momentul producerii acestuia) cu atac de panică”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.