Două persoane rănite într-un accident produs pe DN 17, în Viișoara

FOTO: arhivă

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a produs duminică pe DN 17, în cartierul Viișoara din municipiul Bistrița.

Potrivit polițiștilor Biroului Rutier, în accident au fost implicate un atelaj hipo și un autovehicul.

Conducătorul atelajului, un tânăr de 25 de ani din Sărata, și un minor de 13 ani care se afla în atelaj au fost răniți și transportați la spital. Tânărul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul conducătorului auto, un bărbat de 40 de ani, din Brașov, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.