Două persoane, rănite într-un accident produs pe DN 17, între Șieu Măgheruș și Crainimăt

 -  -  81098



 

 

Două persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița după ce au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă dimineața pe DN 17.

Accidentul a avut loc între localitățile Șieu Măgheruș și Crainimăt, după ce un bărbat de 63 de ani, din Timișoara, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Bistrița, cel mai probabil din cauza oboselii, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului au rezultat două victime, șoferul și un băiat în vârstă de 11 ani, care au fost răniți ușor.

Ambele victime prezintă traumatism craniocerebral minor și vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD BISTRIȚA pentru mai multe investigații medicale de specialitate”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

8 bookmark
0 notes
823 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.