Două persoane, rănite într-un accident produs pe strada Petru Maior din Bistrița

Două persoane au fost rănite, vineri dimineața, într-un accident produs pe strada Petru Maior din municipiul Bistrița.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în accidnet au fost implicate două autoturisme.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit în această dimineață, la un accident rutier produs pe raza municipiului Bistrița. Au fost identificate două autoturisme implicate, respectiv unul dintre acestea condus de un tânăr de 18 ani din Bistrița, a colizionat un alt autoturism condus de un bărbat de 68 de ani din Bistrița. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea șoferului de 68 de ani și a unei pasagere din același autoturism, o femeie în vârstă de 68 de ani din Bistrița”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă urmând ca pe . Oamenii legii continuă cercetările în vedere stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.