Dr. Ioan Bogolin: ”Nu au apărut elemente noi în ceea ce privește evoluția cazurilor de pestă porcină africană pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud!”

În județul Bistrița-Năsăud nu a mai fost înregistrat niciun caz de pestă porcină africană față de cele două confirmate la mijlocul lunii ianuarie, iar reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud spun că nu au mai apărut elemente noi până în prezent.

Potrivit directorului executiv al instituției, dr. Ioan Bogolin, județul nostru se află în zona doi de restricţie, ceea ce implică măsuri suplimentare în ceea ce priveşte circulaţia porcilor vii, dar care nu afectează produsele obţinute de la porcii sacrificaţi în abatoarele din România.

În perioada următoare va continua vânătoarea de porci mistreți din întreg perimetrul unde au fost înregistrate cele două cazuri de PPA. ”După stabilirea zonei afectate, s-a continuat vânătoarea de porci mistreți. Este zăpadă mare în zona afectată. Am primit de acolo alţi 3 mistreţi care au fost analizaţi, iar rezultatul la pestă porcină africană a fost negativ. S-a făcut un protocol la nivelul Instituţiei Prefectului cu reprezentanţii fondurilor de vânătoare de pe teritoriului judeţului Bistriţa-Năsăud şi Maramureş și se organizează vânători împreună. Am cerut reprezentanților fondurilor să notifice DSVSA cu privire la numărul estimat de mistreţi din zona afectată. Am primit informații de la fiecare fond de vânătoare care are suprafaţă în zona afectată. Numărul de mistreţi pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud este, conform estimărilor făcute, 20, pe toate fondurile din zona afectată. Am fost notificaţi că se va continua şi în perioada următoare vânătoarea până când vor fi vânați toţi mistreţii” a declarat dr. Ioan Bogolin.

Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a mai spus că anul trecut, în Bistrița-Năsăud au fost vânaţi aproximativ 1.000 de porci mistreţi. Toți au fost testați, dar nu au fost înregistrate probleme.