Dr. Lucian Pintea: ”Am reușit să facem un pas important către demararea construcției Spitalului Regional Cluj!”

lucian Pintea

Dr. Lucian Pintea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, s-a arătat încântat de faptul că s-au făcut pași importanți în ceea ce privește demararea construcției Spitalului Regional Cluj și mai ales de faptul că a făcut parte din echipa care a contribuit la această acțiune.

Mă simt bucuros și împlinit să vă anunț că împreună cu echipa Ministerului Sănătății am reușit să facem un pas important către demararea construcției Spitalului Regional Cluj, al doilea cel mai mare spital regional din țară. Sunt mândru că alături de oamenii din Ministerul Sănătății am lansat pe platformele electronice de specialitate ale României și Uniunii Europene (SICAP și JOUE), procedura de licitație restrânsă pentru achiziția serviciilor de proiectare în vederea elaborării proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului de infrastructură “Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj” și servicii de asistență”, a anunțat dr. Lucian Pintea.

Potrivit secretarului de stat, Spitalul Regional Cluj va dispune de 849 de paturi și nenumărate servicii de asistență. Proiectul pentru spitalul din Cluj are toate avizele în termen conform certificatelor de urbanism, inclusiv acordul de mediu, iar în luna februarie 2020, estimăm semnarea contractelor de finanțare.

Acest proiect va aduce numai avantaje cetățenilor din Transilvania, oferindu-le oportunitatea de a beneficia de servicii la standarde europene”, a mai spus dr. Lucian Pintea.