Drumul Bistrița – Vatra Dornei, în etapa de realizare a studiilor geotehnice; se vor executa foraje în mai multe comune

Săptămâna viitoare va demara procesul de realizare a studiilor geotehnice pentru Lotul II (Bistrița – Vatra Dornei) din drumul de mare viteză Baia-Mare – Suceava, supranumit și Autostrada Nordului, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Realizarea acestor studii presupune executarea unor foraje pe raza comunelor Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului și Lunca Ilvei.

Se lucrează intens la realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul “Drum Expres Bistrița – Vatra Dornei”, parte din Autostrada Baia-Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava. Pentru o bună organizare, s-a luat decizia formării unui grup operativ de lucru, cu specialiști din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Direcția Silvică, Garda Forestieră, Agenția pentru Protecția Mediului și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea realizării lucrărilor privind studiile geotehnice, studii arheologice și lucrările de deminare. Astfel, începând de săptămâna viitoare specialiștii vor demara realizarea studiilor geotehnice, ce presupun foraje tehnice din 200 m în 200 de m pe raza UAT-urilor Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului și Lunca Ilvei. Facem pași concreți în realizarea acestui obiectiv care să ne ajute la decongestionarea traficului rutier de pe Valea Bârgăului și la reducerea semnificativă a accidentelor!”, a transmis Emil Radu Moldovan.

Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului 2 (Bistriţa – Vatra Dornei) este S.C. Explan S.R.L, valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA.

Drumul de mare viteză Baia – Mare – Suceava, supranumit și Autostrada Nordului, a fost împărțit în 3 loturi: Baia Mare – Bistrița, Bistrița – Vatra Dornei, Vatra Dornei – Suceava.