După 8 ani de promisiuni, strada Colibiței se modernizează! L.D.P a câștigat licitația și va moderniza strada plus breateaua de legătură cu Arțarilor, lucrări în valoare de 2.4 milioane de lei!

Încă din anul 2010 municipalitatea promitea că va realiza o bretea de legătură între străzile Arţarilor şi Colibiţei, investiție absolut necesară deoarece ar reprezenta o variantă alternativă de traversare a orașului. Abia acum, după opt ani, promisiunea administrației locale este pe punctul de a se concretiza.

Primăria Bistrița va asfalta strada de pământ de aproximativ 50 de metri și va moderniza strada Colibiței! Breteaua de legătură dintre strada Arțarilor și Colibiței (în spatele complexului Apollo) va fluidiza traficul și va crea un culoar de traversare a orașului.

 

După îndelungi tergiversări, Primăria Bistrița a reușit să obțină documentațiile necesare pentru această investiție, care ar fluidiza traficul în acea parte a orașului și să organizeze o licitație în acest sens!

Locuitorii din zonă și-au făcut singuri bretea de legătură … pe spațiu verde!

Investiția a fost promisă de Crețu încă din primul mandat și a fost reluată la fiecare întocmire a bugetului, dar documentațile s-au obținut forte-foarte greu, deoarece porțiunea repectivă se afla în zona de protecție a CFR-ului. Porțiunea de 50 de metri este folosită de locuitorii din zonă, dar pe timp de ploaie strada de pământ este impracticabilă.

Strada Colibiței… bombardată! Timp de 8 ani NU au făcut nimic-nimic pentru locuitorii din zonă!

Strada Colibiței din Bistrița este una dintre străzile din oraș care arată ca după război. Acesta nu a mai beneficiat de o reabilitare completă de foarte mulți ani, iar lucrările de cârpeală efectuate până acum au dus la apariția unor adevărate cratere.

Contractul “Reabilitare strada Colibiței și creare acces auto între strada Arțarilor și strada Colibiței” a fost câștigat de Lucrări Drumuri și Poduri, cu 2.4 milioane de lei.

Lucrări Drumuri și Poduri se flă în subordinea Consilului Județean și va moderniza atât strada Colibiței, cât și cele două treceri la nivel cu calea ferată din acea zonă. De asemenea, potrivit proiectului vor fi amenajate trotuare, locuri de parcare și o pistă pentru biciclete.

 

 

 

2.4 milioane de lei pentru 800 de metri de drum!

La această oră, strada Colibiței este plină de gropi și Primăria Bistrița NU a realizat niciun fel de lucrări de intervenție. Contractul cu firma care va efectua lucările de modernizare a fost semnat și lucrările vor începe în această primăvară, după 8 ani de promisiuni!