După ce un elev și un cadru didactic de la două colegii din Bistrița au fost depistați cu COVID-19, mai multe clase își suspendă activitatea

Un cadru didactic de la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” și un elev de clasa a VIII-a de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” au fost depistați cu COVID-19. În urma acestor situații, potrivit Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, mai multe clase de elevi vor rămâne acasă în următoarele 14 zile.

La Colegiul Național Liviu Rebreanu, unde învață elevul depistat pozitiv cu COVID-19, toată clasa lui întrerupe activitatea 14 zile, deci elevii vor rămâne la domiciliu, așa cum spune ghidul. Când este un copil pozitiv într-o clasă, clasa respectivă suspendă activitatea 14 zile. (…) Dincolo, la Colegiul Național Andrei Mureșanu, unde predă profesoara confirmată pozitiv, clasele la care aceasta predă fac același lucru, deci rămân la domiciliu 14 zile. (…) Aici vorbim de 4 sau 5 clase, aștept să îmi trimită colegiul respectiv hotărârea Consiliului de Administrație ca să pot să le dau acordul”, a declarat dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Aceeași sursă precizează că atât elevul, cât și cadrul didactic vor fi retestați înainte de a reveni în unitățile de învățământ.

ACTUALIZARE

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud transmite că este vorba despre 5 clase care își suspendă activitatea, în care învață mai bine de 100 de elevi.

”La Colegiul Național Liviu Rebreanu este vorba despre 15 elevi (o clasă), iar la Colegiul Național Andrei Mureșanu despre 98 elevi (4 clase). În cazul de față se suspendă activitatea”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.