Echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, implicat într-un accident rutier. Era în misiune, în drum spre un accident petrecut în Viişoara

Încă un accident rutier s-a petrecut, recent, în cartierul Viişoara. Două maşini au fost implicate în accidentul rutier, iar din primele informaţii, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar niciuna nu a rămas încarcerată.

„La accidentul din Viişoara, echipajele de intervenţie au găsit patru persoane implicate(3 adulţi şi un copil), în afara autoturismului, cooperanţi. La locul indicat a fost directionat modulul SMURD (echipaj de terapie intensivă mobilă, echipaj de prim ajutor si descarcerare)” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, pe timpul deplasării spre accident cu semnalele acustice si luminoase în funcţiune, echipajul de terapie intensivă mobila a fost implicat într-un accident rutier, care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale.

„Personalul de pe echipajul implicat în accidente şi aparatura medicală au fost preluate de o altă autospecială a pompierilor şi transportate la locul accidentului spre care se îndrepta echipajul” a mai completat Marius Rus.