Echipament de peste 130.000 de euro, în sala de operații – Ginecologie

 

 

Sala de operații – Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost dotată cu un nou echipament de înalta performanță pentru intervenții chirurgicale laparoscopice de care vor putea beneficia de acum pacientele secției, a anunțat managerul unității medicale Gabriel Lazany.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, investiția este de peste 620.000 de lei, circa 130.000 de euro, fiind asigurată cu fonduri de la Ministerul Sănătății și de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

”Crește gradul de complexitate și siguranță a operațiilor ginecologice la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, prin achiziționarea unui turn de laparoscopie, prin care medicii noștri vor putea opera utilizând proceduri chirurgicale minim invazive. Așadar, colaborarea dintre Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Ministerul Sănătății aduce din nou plus valoare Spitalului Județean, oferă chirurgilor un instrument medical revoluționar care va reduce timpii de operare, oferă precizie și încredere în gesturile operatorii, iar pentru pacient înseamnă o mai mare siguranță și o recuperare postoperatorie mai rapidă!”, a spus Moldovan.