EDITORIAL: Pe pariu că primarul va moderniza Piața Centrală cum are el chef și o parte din petiționari vor aplauda, la final?

Despre proiectul cu tăierile din Piața Centrală am fost cam printre primii care a scris. Mi s-a părut ciudat să dai 150.000 de euro pentru un proiect pe care l-ar putea realiza orice student la arhitectură! Și cu toate astea… s-au dat banii către Planwerk, prin încredințare-directă!

După aceea, țin minte discuțiile cu Marius Bălan când îl întrebam dacă are curaj să se lege cu lanțuri de copacii din fața Primăriei Bistrița! Se întâmpla în alegerile locale, deci cam acum 2 ani…. când unii colegi de breaslă administrau paginile de facebook ale primarului și îi prezentau diploma falsă de cel mai bun primar din țară! Poate au vrut o pâine mai albă în loc de o pită „semi”! Treaba lor!

Faza cu castanii care se taie când de fapt NU se taie…. nu știu exact de unde a apărut! Chiar pe site-ul de prezentare, firma ce face proiectarea scrie: Castanii de dimensiuni mari sînt păstraţi ca elemente solitare care flachează principalul flux pietonal al pieţei (diagonala Dornei-Rebreanu) şi umbresc locuri de odihnă. – scrie fix pe site-ul de prezentare a lucrării. Opinia publică NU a reacționat la castani, ci la faptul că piațeta va fi reconfigurată într-un stil ce se bazează pe pavaj și dale de piatră!

 

În ce privește Piața Centrală, e clar că va dispărea spațiul verde, zona NU va avea același specific… și va fi ceva asemănător piațetei de la Casa de Cultură! Adică pavaj, apă și praf! Plus căldură prostească din aprilie până-n septembrie! Piațeta proiectată cu 150.000 de euro e kitschoasă … dar dacă ditamai proiectanții care serveau masa cu Crețu prin restaurantele clujene spun că e europeană… atunci trebuie să-i creadă… unii!

Mie mi se pare grav că zona Bisericii Evanghelice a fost ignorată total în ultimii 10 ani: NU s-au realizat toaletări , NU s-a montat gazon verde… nu s-a făcut nimic-nimic! S-au pus în batjocură câteva căsuțe de lemn și s-a organizat un Târg de Crăciun mega-kitscos și înghesuit!

Dacă s-ar dori, modernizarea Pieței Centrale ar putea-o realiza o firmă serioasă în doar câteva săptămâni. Cu lumini, arteziană, pavaj.. tot-tot-tot! Cu bani de la buget! Și NU foarte mulți! Dar NU ăsta-i interesul, ci cascavalul, devizele umflate și lucrările suplimentare. E vorba ca Primăria să acceseze câteva milioane de euro pentru această piațetă… pe lucrări de peisagistică relativ lejere. Enorm de mulți bani și credeți-mă: ăsta e scopul! Că dacă nu aveau ei acces la sursa de finanțare, castanii se prăbușeau de bătrânețe și pe nimeni NU mai interesa acest aspect. Iar proiectul de 150.000 de euro era pus la sertar!

 

În ce privește lucrările la pasaje și piațete, realizate din bani europeni, acestea sunt sub orice critică, dar unii spun că tot e mai bine decât deloc. Nevasta lui Crețu are de 10 ani monopol pe servicii de Medicina Muncii, încredințate-direct de instituțiile de Stat… și totu-i OK. În oraș se construiește haotic pe toate zonele posibile, cu blocuri între case, etaje în plus, blocuri la 2-3 metri de alt bloc și în continuare se trafichează autorizații de construcție! Și nimeni NU a făcut petiții!

Calea Moldovei se va sufoca în curând și aripioarele de la KFC vor avea gust de noxe de eșapament. Nu s-a realizat nicio variantă ocolitoare viabilă a orașului și în 10 ani NU am văzut nici măcar 100 de metri de asfalt unde să poți circula ca-n palmă! Ar fi o singură excepție: Bistrița Sud.. un proiect falimentar și abandonat!

Pe centura Bistriței se construiește un sens giratoriu cu 1 milion de euro, iar peste 600.000 e euro înseamnă lucrări de relocare a rețelei electrice subterane. Deși existau alte variante de realizare a giratoriului înspre lateral și economisindu-se 600.000 de euro, consilerii PSD au susținut proiectul primarului!

Spre Leoni circulă zilnic 5.000 – 6.000 de oameni și drumul e ca acum 20 de ani! În valuri!

Cultura locală cheltuie anual 1.5 milioane de euro pe acte artistice îndoielnice și pe salariile unor angajați care depășesc 60 de ani ca medie de vârstă! De curâns s-a înființat și un Ansamblu Profesionist cu 33 de membri! Nimănui nu i-a păsat că toți ăștia sunt plătiți de la buget!

NU mai vorbim de dealul Codrișor și potențialul imens al acestui proiect pentru care NU s-a realizat nimic, deși opinia publică ar dori o amenajare acolo. Având cadrul natural perfect, e incredibil cum NU știu să pună în valoare asemenea zonă! O administrație încremenită, cu reminescențe comuniste în care șefii se duc în concedii pe bani publici și când vin în țară țin fățiș cu pătura de jos, strâng mâna și rânjesc iar mental își regândesc afacerile, în loc să dea valoare orașului!

Că liberalii o ard aiurea și de fapt au susținut o parte din inepțiile lui Crețu și au votat cu 2 mâini accesarea unui împrumut, la fel cum PDL-iștii dinaintea lor votau bugetul primarului… asta e partea a doua! Dar actuala administrație are mari-lacune și NU a demonstrat nimic față de așteptări!

Petiția supremă au reprezintat-o alegerile locale, când 65% din cetățenii cu drept de vot au frecat-o la rece și NUs-au prezentat la vot și i-au lăsat pe PSD-iști lui Crețu să ne conducă… deși era clar înspre ce se îndreaptă municipiul! Acum opinia publică se chinuie să scoată castanele, iar opoziția se acuză că de ce-a ținut cu lupul și n-a ținut cu turma… în timp ce băieții de la butoane hlizesc și li se rupe. Prin majorări salariale și-au asigurat voturile funcționarilor + a familiilor de bugetar, a asistaților sociali și a pensionarilor. Suficient ca să se lăfăie pe banii bugetului local!

Într-un final, Crețu va moderniza Piața Centrală cum are chef și mulți care au semnat petiția vor admira lucrarea, chiar dacă gazonul și florile ornamentale vor fi înlocuite cu dale de piatră. Întocmai ca-n Parcul Municipal unde cu 4 milioane de euro s-a montat gazon și s-au pavat alei, iar Crețu a cules laurii! Iar cele cu-adevărat dureroase vor fi uitate și lumea va admira castani seculari zicând: „No’ vezi că a ascultat de oameni și NU i-a tăiat? „

3 comments

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    Adica OTC a fost invins si nu a mai avut curajul sa demareze nimic.
    Cu acest proiect de mineralizare, cu Partia de doi lei de pe Cocos cu intentia de a face p arcare in Parcul Eminescu si cu taieri masive de arbori batjocoriti PSD a pierdut primaria B-ta.

  2. Balan Marius -Horea- ecologist

    Intamplator am dat peste articol si il recitesc dar vezi dragul meu COSMIN ca daca puneam pariu cu tine tot eu castigam o bere.
    Chiar daca nu m-am legat cu lantucul mai sper ca IOAN TURC va alege o varianta asa cum o simt si o vad eu.
    De fapt actualul Primar ne-a asigurat ca nu incepe santierul fara o consultare serioasa cu Bitrita-Civica.

  3. Prof. Florin I. Bojor

    Articolul descrie perfect situatia Bistritei. As mai adauga migratia tinerilor si cronica arata in totalitate realitatea.
    Eu, ca simplu cetatean am incercat sa contribui la schimbare. Am fost tradat si invins.
    Deci, meritam ce se intampla, pentru ca asta au ales bistritenii!