Elevii chiulangii, în vizorul polițiștilor

FOTO: arhivă

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și absenteismului școlar, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie, oamenii legii au depistat mai mulți elevi care absentau de la cursuri.

În perioada 8-14 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, precum și de verificare a modului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.

Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate  pe raza orașelor  Bistrița, Năsăud, Sângeorz-Băi și Beclean, în colaborare cu polițiștii de la Ordine Publică și Poliția Locală.

Astfel, ”au fost verificate 37 de unități de învățământ și 26 de unități comerciale, aflate în zona adiacentă școlilor. În cadrul activităților, au fost legitimate 69 de persoane, dintre care 40 de elevi. Totodată, au fost depistați  28 de elevi care absentau de la cursuri, pentru care polițiștii de la Siguranță Școlară au întocmit informări la instituțiile unde învață”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Acțiunile polițiștilor de la Biroul Siguranță Școlară continuă în perioada următoare și în mediul rural.