Elicopterul SMURD a preluat un bărbat care a fost rănit într-un accident produs la cariera de piatră din localitatea Măgura Ilvei

ziar de bistrita smurd
FOTO: arhivă

În această după-masă, un apel înregistrat la 112 anunța că în incinta unei cariere de piatră din localitatea Măgura Ilvei a avut loc un accident în urma căruia o persoană a fost rănită, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele cercetări a rezultat că ”un bărbat de 56 de ani, din Voșlobeni, județul Harghita, angajat al unei societăți comerciale, a fost accidentat de un utilaj pe care îl manevra”.

La fața locului au intervenit pompierii militari și echipaje medicale din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz-Băi, în zonă fiind solicitată și intervenția unui elicopter SMURD.

Victima a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la o clinică din municipiul Cluj-Napoca pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Victima a fost găsită în afara utilajului, conștientă, cooperantă, prezenta un traumatism cranian cerebral și traumatism toracic. A fost stabilizată de echipajul de prim ajutor și predată echipajului ce încadrează elicopterul SMURD pentru a fi transportată pe calea aerului la o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeroz-Băi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Totodată, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud în vederea efectuării de verificări de specialitate.