Elicopterul SMURD, solicitat pentru a acorda sprijin unei persoane care a fost prinsă sub un buldoexcavator

Elicopterul SMURD este așteptat să aterizeze în județul Bistrița-Năsăud, acesta fiind solicitat să intervină pentru a acorda sprijin unui bărbat care a fost prins sunt un buldoexcavator. 

În această dimineață, un apel la numărul unic pentru situații de urgență anunța că un bărbat este inconștient după ce a fost prins sub un buldoexcavator. Accidentul s-a produs pe raza localității Agrieșel.

La fața locului intervine un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, iar în sprijinul acestuia a fost solicitat un elicopter SMURD. 

Intervenția este în plină desfășurare.

ACTUALIZARE

Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul prins sub buldoexcavator.

”Echipajele medicale ajunse la fata locului au gasit un barbat de aproximativ 50 ani cu leziuni incompatibile cu viata si din pacate au constatat decesul acestuia la locul solicitarii. Nu s-au impus manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii au identificat persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat de circa 64 de ani din județul Maramureș.

”Politistii cercetează împrejurările în care un bărbat în vârstă de 64 de ani, din judetul Maramureș a decedat. Conform verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că în această dimineață, în jurul orei 10.30, un bărbat care manevra un buldozer a pierdut controlul acestuia, cel mai probabil din cauza terenului alunecos, ar fi încercat să sară, dar a fost prins sub utilaj. În urma accidentului, din păcate, bărbatul a decedat. A fost identificat de polițiști ca fiind în vârstă de 64 de ani, din Suciu de Sus, judetul Maramureș”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru- Rareș, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.