Emil Radu Moldovan: ”Cred că Stadionul Jean Pădureanu poate fi utilizat pentru sportul de masă, dar pentru sportul profesionist am putea să facem un nou stadion”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susține că va purta discuții cu noul primar al municipiului Bistrița, Ioan Turc, pe marginea investițiilor pentru încurajarea practicării sportului în rândul bistrițenilor. În ceea ce privește Stadionul Jean Pădureanu, Moldovan consideră că acesta ar putea fi păstrat pentru sportul de masă, însă pentru sportul de performanță ar trebui construit un nou stadion.

”Trebuie să ne așezăm cu toții la masă și să vedem ce putem face împreună pentru ca sportul să revină acolo unde îi este locul și, mai important, să dăm tinerilor șansa să facă sport. Din partea mea există toată deschiderea pentru a putea să sprijinim în mod concret sportul. (…) O să am o discuție, după ce se așază toate lucrurile și se constituie consiliile locale, și cu domnul primar Turc, legată de viziunea lui în ceea ce privește sportul și preluarea Stadionului Jean Pădureanu”, a declarat Emil Radu Moldovan într-o conferință de presă.

În condițiile în care administrația județeană are în plan să promoveze o investiție care vizează construirea unui nou stadion în Complexul Wonderland din Unirea, președintele CJ Bistrița-Năsăud susține că acest nou stadion ar putea fi utilizat pentru sportul de performanță, în vreme ce Stadionul Jean Pădureanu din Parcul Municipal ar putea fi deschis sportului de masă.

”Eu cred că mare parte din stadionul de acolo poate fi păstrat pentru sportul pentru toți. Trebuie făcută o expertiză la tribune, văzut care mai stau în picioare și care nu. Din punctul meu de vedere, parcul are nevoie de extindere de urgență, pentru că e arhiplin în permanență. Astfel, cred că partea de teren de antrenament se poate deschide, se poate face o pasarelă către Pădurea Parc Codrișor, pe care toți candidații au avut-o în proiectele lor. De asemenea, pistele ar putea să fie folosite în continuare pentru toți, pe teren să se poată alerga, juca badminton, sta cu pătura, se pot face foarte multe lucruri, asta la capitolul sportul pentru toți sau sportul de masă. Pentru zona profesionistă cred că am putea să facem un nou stadion”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a completat că și-ar dori ca Primăria Bistrița să reușească să preia în administrare Stadionul Jean Pădureanu, dar a adăugat că acest lucru nu este deloc ușor.

2 comments

  1. Zilele voastre apun

    Bade Moldovan explica tu concetateniilor cum a ajuns stadionul Jean Padureanu sa se degradeze in halul asta ,o fi din cauza ca raposatul JP a facut tot posibilul chiar si-a dat viata ca fie asa sau voi chiar va pierdeti vremea uimitor de frumos in birourile institutilor de stat care pretindeti ca le conduceti Dumnezaii vostri de talhari !

  2. In toate orasele mari stadionul se afla in apropiere de zona centrală , astfel incât oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo ( vezi: National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj-Napoca sau Ion Oblemenco din Craiova, toate reconstruite pe locul vechilor stadioane).
    De aceea, si stadionul din Bistrita trebuie să rămână pe locul lui si să fie reabilitat pentru a facilita organizarea mai multor tipuri de activitati cultural- sportive. Cu atât mai mult cu cât odata cu lucrarile la instalatia de nocturna data in folosinta in 2009, a fost refacuta suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizata, de o instalatie de incalzire moderna si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregatirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribuna: vestiare, sali, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de forta. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunand de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluza, unde a fost realizata cantina pentru sportivi, dotata cu bucatarie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au facut atunci cand clubul Gloria era pe cai mari in prima liga . Evident aceste amenajari mai trebuie si intretinute.
    In primul rand ar trebui acoperite tribunele pentru a opri degradarea lor si a crea un plus de confort spectatorilor.
    Prin urmare, propunerea lui Radu Moldovan prin care sugerează ca Stadionul Jean Pădureanu din Parcul Municipal sa fie destinat sportului de masă este lipsită de orice logică . Dimptriva , Complexul sportiv din Unirea, ar trebui conceput pentru sportul de masă si pentru pregătirea sportivilor de performantă in cantonament, iar Stadionul Jean Pădureanu trebuie să rămâna pe locul lui pentru a găzdui competitii sportive fiind usor accesibil publicului spectator. Dar inainte de toate, trebuie ca Bistrita să aibă din nou o echipa de fotbal performantă.