Emil Radu Moldovan: ”Pârtia de schi din Bistrița nu era o prioritate!”

ziar de bistrita psd

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, este de părere că investiția privind amenajarea pârtiei de schi de pe Dealul Cocoș nu a fost cea mai bună și înțeleaptă alegere, completând că, în opinia sa, aceasta nu a reprezentat o prioritate pentru municipiul Bistrița.  

Oricât de mult am susține noi că pârtia de la Bistrița este un proiect de succes, nu este așa. Pârtia de la Bistrița nu era o prioritate pentru municipiul Bistrița. Sigur, dacă terminam toate celelalte investiții sau făceam cu totul altceva, era bun și un astfel de proiect. Nu are rost să mai susținem și să nu ne recunoaștem greșelile. Da, nu a fost cea mai înțeleaptă decizie a noastră în momentul când am adus ca prioritate o astfel de investiție, pentru că, din păcate, schimbările climatice sunt cele care sunt și va fi foarte greu, oricât de multă bunăvoință ar avea cei care administrează și gestionează acest obiectiv, să poată să facă pârtia funcțională pentru o perioadă lungă de timp”, a declarat, joi seara, în cadrul conferinței de alegeri a Organizației Municipale PSD Bistrița, Emil Radu Moldovan.

Deși în Bistrița au fost realizate și alte investiții benefice pentru comunitate, liderul social democraților din Bistrița-Năsăud este de părere că investiția în amenajarea pârtiei de schi le umbrește.

”Nu sunt critic cu Ovidiu Crețu. Nu sunt critic cu colegii mei de la Primărie, pentru că și eu am partea mea de vină, dar e un gest sau un mod sau un fel de proiect care nu este cel mai fericit și care, din păcate, acoperă cu o umbră toate celelalte realizări care nu sunt puține, pentru că municipiul Bistrița s-a schimbat în bine profund în cei 12 ani cât colegii noștri de la PSD au condus Primăria Bistrița”, a mai adăugat Moldovan.

Însă, cu toate acestea, președintele PSD Bistrița-Năsăud consideră că orice greșeală trebuie asumată, la fel și aceasta. ”Am luat decizia să asumăm ceea ce am greșit atât la nivel național, cât și aici și oricât de mult ”, a mai completat Moldovan.

În ceea ce privește pârtia de schi, reamintim că administrația locală din Bistrița a realizat această investiție cu bani proveniți dintr-un împrumut bancar. Recent, primarul Ovidiu Crețu a afirmat că până acum, atât în amenajarea pârtiei, cât și în investițiile realizate ulterior la acest obiectiv, s-au cheltuit aproximativ 27 de milioane de lei, însă spune că ar mai fi necesare o serie de investiții pentru asigurarea funcționării acesteia.

VIDEO: Primarul Ovidiu Crețu: ”Pârtia de schi are în continuare nevoie de niște dotări!”

7 comments

  1. Alo ! Primar cu mintea creata ! …ai ciulit urecile ? ..ai auzit ce o zis safu despre partie ?

  2. PRIMAR DOREL .AM DEVENIT CUNOSCUTI IN INTREAGA TARA DUPA RASUNATOARELE REALIZARI GEN PARC INDUSTRIAL SI ALTELE .

  3. Balan Marius- contribuabil

    Mai avem o speranta sa avem o partie functionala ? Da ! Asta inseamna ca Administratia sa relocheze toate echipamentele pe un loc ales de partie nu de pasune la 640 m . Pe bistriciorul, Ineu sau Ineut se poate duce tot echipamentul ca sa putem folosi partia macar 1,5-2 luni pe an.

  4. Adrian Florin Chereji

    Cred că dl. președinte Emil Radu Moldovan își aduce aminte că am fost în audiență la domnia sa prin 2013-2014 șî i-am propus să îl convingă pe colegul său de partid Ovidiu Crețu să constituim o asociație de dezvoltare intercomunitară, Municipiul Bistrița cu comunele de pe Valea Bârgăului, cu scopul de a dezvolta turismul în zonă. Printre obiective ar fi fost și o pârtie de schi în Munții Călimani unde natura, încă, mai dă condițiile necesare, respectiv zăpadă și temperaturi scăzute cel puțin 3 luni/an. Mi-a răspuns că nici nu încearcă, că nu are cu cine discuta această problemă, primarul fiind recunoscut pentru încăpățânarea sa.
    Cam târziu s-a trezit dl. președinte, avea puterea să-l oprească pe Crețu din aventura sa pe banii bistrițenilor.
    Și așa se duc pe apa sâmbetei o grămadă de bani din bugetul local.

  5. Balan Marius- contribuabil

    D-le Presedinte Radu Moldovan asa este si va felivit ca recunoasteti asta. In fapt Partia, Veveritele, Strutii, toaletarile si masacrul verde pregatit din Piata Centrala, Parcul Eminescu si parcarea umblatul cu DRUJBA prin tot orasul , v-au costat si va costa mii de voturi in ziua de astazi si in viitor. Chiar al treilea mandat a lui Cretu nu era o prioritate pt. intreg pesedeul. Grija mare la alegerea candidatilor de acuma -n colo . Ultimul model nu este fiabil. Aroganta si incrancenarea trebuie depistata la timp daca mai doriti scaunul de Primar la B-ta . Nu vad bine asta mai repede de 8-12 ani .

  6. Radu Moldovan parcă a picat acum de pe altă planetă si constată cu surprindere că pârtia Cocos nu este un proiect de succes, nu a fost cea mai înțeleaptă decizie si nu era o prioritate pentru municipiul Bistrița. El uită că primarul Cretu s-a incăpătânat să construiască o partie de schi costisitoare pe Dealul Cocosului, la altitudinea cea mai joasa din tara, de numai 600 m si in conditiile in care Bistrita se afla intr-o zona total nepotrivita pentru domeniul schiabil din cauza temperaturii medii anuale relativ ridicate, de cca 8,3 grade Celsius, comparativ cu Predealul unde izoterma este de doar 5 grade. Chiar si la Colibita, izoterma anuala este de numai 6,5 grade. In plus orasul Bistrita are avantajul ca se gaseste la o distanta mica de zona montana, potrivita pentru practicarea sporturilor de iarna. In aceste conditii, o investitie asa de mare pentru o partie de schi dotata cu tunuri de zapada la Bistrita nu se justifica, avand in vedere ca aceste instalatii nu pot produce zapada artificiala decat daca temperatura aerului este sub minus 5 grade. In plus, primarul Cretu a fost avertizat chiar cu ocazia semnării contractului de executie a pârtiei Cocos, de către reprezentantul firmei Kranz Eurocenter , care a tinut sa precizeze următoarele: „nu va fi o partie de schi profesionala pentru ca diferenta de altitudine nu permite asa ceva, este o partie de recreere pentru incepatori”. El a mai adaugat ca nici izoterma zonei nu corespunde domeniului schiabil, precizand ca : „din punct de vedere al schiului, cel mai important parametru este temperatura, stiut fiind ca zapada artificiala se produce undeva in jurul temperaturii de minus cinci grade”.
    Cu toate astea, pentru a satisface mofturile lui Cretu, primaria Bistrita a investit peste 27 milioane lei dintr-un imprumut bancar, intr-o partie de schi care va sta nefolosita, in timp ce orasul are cu totul alte probleme edilitare nerezolvate. Si in ciuda tuturor evidentelor Răducu nu a intervenit atunci să mai tempereze „entuziasmul” păgubos a primarului Cretu.
    Ba mai mult, si viceprimarul Cristian Niculae caută să-i ia apărarea lui Cretu, afirmand ca abia peste 5-10 ani vom putea spune dacă pârtia Cocos a fost un eşec sau un succes. Omul acesta care vrea sa ajungă primar habar nu are că inainte de a demara o investitie se fac studii de fezabilitate de care trebuia să se tină cont. Prin urmare, de la inceput se stia că investitia in pârtia de schi va fi proastă si deci nu trebuie sa astepti 5-10 ani ca să te convingi de asta.
    Vezi: https://timponline.ro/cristian-niculae-despre-partia-cocos-peste-5-10-ani-vom-putea-spune-daca-a-fost-un-esec-sau-un-succes/