Emil Radu Moldovan: ”Se vor reduce cheltuielile cu salariile din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, inclusiv cele privind aparatul propriu”

radu moldovan ziar de bistrita

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că administrația județeană va reduce cheltuielile cu salariile în toate instituțiile pe care le are în subordine, urmând să fie reduse inclusiv cheltuielile cu salariile din aparatul propriu. Procentual, potrivit șefului administrației județene, ar fi vorba despre o reducere cu 20-25 la sută a acestor cheltuieli.

”Vor fi reduse cheltuielile cu salariile la absolut toate instituțiile, inclusiv la aparatul de specialitate al Consiliului Județean pentru că toată lumea trebuie tratată în mod solidar. (…) Rolul managerilor acestor instituții este să se încadreze în bugetul acordat de instituția finanțatoare, în cazul de față Consiliul Județean”. (…) Așadar, un lucru e cert: Se vor reduce în procent de 20 -25 % cheltuielile cu salariile din Consiliul Județean”, a declarat Emil Radu Moldovan, miercuri, într-o conferință de presă în care a prezentat proiectul de buget pe anul 2021.

Sursa citată a precizat că această măsură a fost luată după o solicitare în acest sens venită din partea grupului consilierilor PNL din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Șeful administrației județene a explicat că una dintre instituțiile din subordine – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud – a venit deja cu o propunere de reducere a cheltuielilor, aceasta vizând reducerea programului de lucru al angajaților în cazul cărora se poate aplica o astfel de măsură.

În urma discuțiilor cu angajații, Centrul Județean pentru Cultură a ales să facă o înțelegere de reducere a activității peste tot unde legea permite. Acolo unde sunt posturi unice, legislația prevede în mod foarte clar ce poți să facă și ce nu, dar cred că, în proporție de 80 la sută, angajații acestei instituții vor lucra cu o normă de 4 ore și astfel vom avea pe zona respectivă reduceri de 50 la sută a cheltuielilor cu salariile. În cazul managerului sau a paznicului, spre exemplu, legislația nu dă voie să lucreze cu 4 ore, dar în cazul Ansamblului Profesionist Dor Românesc sau a Cinematografului Dacia și a celor din zona de cercetare-conservare se poate. Așadar, peste tot unde permite legea se va trece la lucru cu normă redusă de 4 ore”, a explicat Moldovan, care a adăugat că măsura se va aplica începând cu luna mai.

Întrebat ce se întâmplă în cazul celorlalte instituții din subordine, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a precizat că așteaptă propunerilor managerilor.

Restructurarea cheltuielilor cu salariile e pentru toată lumea, dar nu știu încă ce variantă vor alege managerii celorlalte instituții – Biblioteca Județeană ‘George Coșbuc’, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului”, a mai adăugat sursa citată.

În ceea ce privește aparatul propriu, Emil Radu Moldovan a precizat că în acest moment este în lucru o analiză pe această temă, existând două variante – reducerea normei de timp sau restructurarea postului.

Noi – fiecare șef de compartiment, birou, serviciu, director – ne-am gândit foarte serios și am făcut o analiză. Doamna secretar general, în urma aprobării bugetului, va primi sumele alocate pe proiectul Consiliului Județean pentru cheltuielile cu aparatul propriu și, în funcție de aceste sume, conform legii, vom începe procedurile de reducere a cheltuielilor. Imediat ce terminăm analiza o să facem publice aceste informații”, a spus Moldovan.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a subliniat că reducerea acestor cheltuieli este necesară.

”Este clar că trebuie să reducem costurile cu salariile și cu alte cheltuieli. E o perioadă de criză foarte complicată și avem foarte multe proiecte în derulare care trebuie să primească sprijinul necesar”, a încheiat Moldovan.