Emil Radu Moldovan: ”Toate previziunile mele s-au adeverit. Bugetul județului pe anul 2020, mai mic cu peste 20 de procente. Investițiile de viitor sunt o problemă!”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că toate informațiile de până acum arată că bugetul județului pe anul 2020 va fi mai mic cu peste 20 de procente față de cel de anul trecut, lucru care ar putea afecta viitoarele investiții prevăzute în strategia de dezvoltare. În opinia președintelui CJ Bistrița-Năsăud, actualul Guvern ”nu are nicio treabă cu dezvoltarea României, ci continuă să își satisfacă sponsorii”

”Din păcate, toate previziunile mele au devenit oficiale. Bugetul anului 2020 e în sumă netă mai mic cu 32 de milioane de lei, adică 320 de miliarde de lei vechi, în comparație cu anul 2019. În cifre procentuale, acesta este 79,78% din bugetul anului 2019”, a declarat Emil Radu Moldovan, care a completat că abia joi seara a primit previziunile oficiale de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, cu cifrele bugetului pe anul 2020.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, acest lucru nu va afecta investițiile deja programate, dar le va afecta cu siguranță pe cele viitoare prevăzute în strategia de dezvoltare a județului.

”Prevedeam astfel de lucruri și am avut grijă ca activitatea să nu fie afectată brutal. Vă dați seama că minus 320 de miliarde de lei sunt totuși minus 320 de miliarde. Dar eu mă bucur că am avut grijă să îmi asigur banii pentru cofinanțarea proiectelor europene și să se poată derula în continuare activitatea. În schimb, investițiile de viitor sunt o problemă. (…) Perspectiva nu arată bine deloc”, a mai spus Moldovan.

În aceste condiții în care bugetul județului pe anul în curs va fi diminuat, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud acuză Guvernul PNL că ”nu are nicio treabă cu dezvoltarea României, ci continuă să își satisfacă sponsorii”.

Avem un Guvern care nu are nicio treabă cu dezvoltarea României, cu investiții, cu tot ceea ce au primit în toate dezbaterile pubile pe care le-au avut. Continuă să își satisfacă sponsorii. Cam asta face Guvernul de dreapta PNL și am văzut că președintele nou ales este foarte interesat de bugetul României, foarte interesat de cum se vor cofinanța proiectele europene, de cum vor fi cofinanțate proiectele în domeniul social. Sigur, astea toate cu ghilimele de rigoare. Adică se întâlnește astăzi cu premierul pentru a se gândi cum ar putea valorifica simpatia politică pentru dreapta. Deci cam asta e singura preocupare a celor care guvernează astăzi România. Nu pensii, nu salarii, nu investiții, nu alocații pentru copii”, a mai completat președintele CJ Bistrița-Năsăud.

Întrebat unde crede că ar putea fi redirecționat procentul de 20 la sută luat județului Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a mai adăugat: ”în condițiile în care după datele INS, confirmate de Eurostat, avem o creștere economică a anului 2019 de peste 4 la sută, orice copil cu regula de trei simplă la aritmetică ia PIB-ul, adaugă 4 % și îi iese cu plus. Adică dacă ‘ciuma roșie’ a avut de unde să dea cu 4 la sută mai puține încasări, atunci aceste sume se duc unde am spus. După ce bugetele vor deveni publice se va face o analiză a acestora, pentru a vedea exact situația pe fiecare județ în parte”. 

2 comments

  1. Ar trebui sa regânditî salariile voastre exorbitante și angajările fictive, ori pe baza de pile și relații care nu sunt puține .Am înțeles că guvernul dancila v- a cam dat așa cum a făcut cu toți cei din psd .Așa ca nu înțeleg de ce vrei supliment .Ori ca sa aveți pe ce risipi banii aiurea ? Li se dau bani celor ce nu au primit .Și legat de Aqua bis ce crezi ,nu ați investit nimic ați lăsat Sangeorzul fără apa 2 săptămâni și v -a durut la basca ! Pe ce criterii ți -ai angajat fratele, mare șef la Aquabis ? Ca sa -î dai bani multi ? Si investitii zero ? Legat de alocații , știi prea bine ca alocațiile tocmai s -au mărit .Nu de voi care aveați în program de guvernare ci de Sighiartau pnl .Dar marsavi cum sunteți ați venit repede cu alta marire după ce ați pierdut .Ce credeați ca prostiți lumea ca vezi doamne nu mai puteți de dragul copiilor ?Nici vorba E un vot nerusinat de fapt creat special pt a încurcă noul guvern .Dar când e vorba de taierea pensiilor speciale nu vreți .Adică vrețî sa ne jefuiți în continuare .Și nici când e vorba de recuperarea averilor furate .Nu vreți sa pierdeți ce ati furat .Veți disparea curand ca măgarul -n ceata .

  2. La ca drecu ai angajat tot metropolisu si te plangi ca nu sunt bani?
    60 % sunt cu carnet de partid, ai pus mana pana si pe sindicat, i ai angajat barbatul la cucoana, ai facut o sefa .