Europarlamentar Daniel Buda, președintele PNL Cluj: „Moment istoric pentru Cluj-Napoca: semnarea contractului pentru metroul Clujului!” 

„Ieri, premierul României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-au aflat la Cluj-Napoca cu prilejul semnării contractului pentru realizarea Magistralei 1 a metroului din Cluj-Napoca, cu o finanțare de 300 mil euro prin PNRR, și o valoare totală de aproximativ nouă miliarde de lei.  

Proiectul Magistrala 1 de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 secunde: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens). Contractul este unul pentru un proiect „la cheie”, adică include toate lucrările necesare punerii în funcțiune a magistralei: structuri, tuneluri, finisaje, instalații și automatizare,

Este o investiție majoră pentru Cluj-Napoca, cel mai mare contract din cadrul Ministerului de Transporturi din ultimii 30 de ani. Felicitări administrației publice locale pentru încă un pas major făcut pentru comunitatea clujeană. ” – a transmis Daniel Buda.

Fără sprijinul României și al Uniunii Europene acest proiect nu ar fi fost posibil! 

Momentul istoric de ieri este dovada că printr-un efort comun al autorităților de la nivel central și local și prin intermediul fondurilor europene puse la dispoziție, fiecare proiect, oricât de ambițios, are șansa să contribuie la dezvoltarea României:

Acest proiect este rezultatul eforturilor complementare dintre cele două niveluri de autoritate. Voi folosi acest proiect și acest eveniment pentru a promova încă o dată modelul administrației care are încredere în potențialul propriu, care are încredere în sprijinul autorităților locale și iată, poate să demareze proiecte în sprijinul cetățenilor. Se deschid ușile către o cale care poate să reprezinte și pentru celelalte autorități locale un nivel de ambiție, un standard pe care trebuie să-l asigurăm cetățenilor pe întreg teritoriul României. La Cluj-Napoca, lucrurile se fac așa cum trebuie!” a declarat europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *