Expo – Bistrița Grădină & Ambianță, între 12 şi 15 aprilie, pe pietonalul Liviu Rebreanu

Cea de-a doua ediţie a expoziţiei Expo – Bistrița Grădină & Ambianță 2018, organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, se va desfăşura în perioada 12 -15 aprilie pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiu.

Organizatorii au structurat expoziţia pe mai multe categorii, încercând astfel să reunească expozanţi care să ofere o largă gamă de produse:

• Grădină & Horticultură – plante şi puieţi, butași, bulbi, seminţe, arbuşti.
• Terasă & Curte – amenajări peisagistice, mobilier de gradină, vase ceramice, produse destinate amenajării curții și terasei.
• Bio & Beauty – produse naturiste (suplimente alimentare, produse de tratament, dulciuri şi sucuri naturale etc);
• Sport & Timp liber – jocuri, jucării, moto-velo, cele mai noi modele de autorturisme
• Tradiţional și alimentație publică – produse alimentare tradiționale, artizanat și bijuterii handmade.

Expoziţia va putea fi vizitată după urătorul program:

  • Joi 12 aprilie: orele 12.00 – 19.00;
  • Vineri 13 aprilie și sâmbătă 14 aprilie: orele 10.00 – 19.00;
  • Duminică 15 aprilie: orele 10.00 – 16.00.

Prima ediţie a expozitiei Expo – Bistrița Grădină & Ambianță a avut loc în anul 2017.