Fabrică de procesare a laptelui în Parcul Industrial Bistrița Sud. Cine realizează investiția de aproape 1,5 milioane de euro?

În Parcul Industrial Bistrița Sud se va dezvolta o nouă investiție pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați. Aceasta va fi realizată de compania SC Centana-Com SRL, care în prezent are ca profil de activitate distribuţia de pro­duse alimentare, însă, deține în portofoliu și o fermă zootehnică în localitatea Jelna, motiv pentru care intenționează să deschidă și o fabrică pentru procesarea laptelui.

Soții Dana și Sorin Chiciudean au reușit să acceseze fonduri europene pentru modernizarea fermei deja existente în Jelna, dar și pentru construirea fabricii pentru procesarea laptelui în Parcul Industrial Bistrița Sud, pentru care Primăria Bistrița a emis deja autorizația de construire, semn că în acest an va începe dezvoltarea proiectului.

Într-un interviu acordat Ziarului Financiar de către Dana Chiciudean – asociat și manager în cadrul companiei, se preciza că în primă fază, capacitatea de producție va fi de 8.000 de litri de lap­te pe zi, produsele urmând să ajungă pe piaţa locală din Bis­triţa-Năsăud şi judeţele învecinate Cluj, Mureş şi Suceava. Se vor realiza produse precum lapte de consum, smân­tână, iaurt, lapte bătut, unt sau creme de unt.

În plus, noua investiție va duce și la crearea de noi locuri de muncă. Se estimează că în cadrul fabricii vor munci 36 de persoane.

Compania SC Centana-Com SRL a reușit să obțină finanțare europeană în valoare de 2,9 milioane de euro. Circa jumătate din această sumă (1,4 milioane de euro) va fi destinată construirii fabricii de procesare a laptelui, iar cu diferența se va moderniza și ferma zootehnică existentă în localitatea Jelna.

În ceea ce privește Parcul Industrial Bistrița Sud, în luna septembrie a anului trecut existau zece companii interesate să investească 10 milioane de euro şi să creeze aproximativ 400 de locuri de muncă și care se estimează că vor ocupa circa o pătrime din suprafața totală a parcului:

1. Roindra Internaţional SRL – fabricarea de construcţii metalice – 70 de locuri de muncă;
2. Datacor SRL – lucrări de instalaţii electrice – 10;
3. Centana Com SRL – înfiinţare fabrică de procesare lapte – 36;
4. Geto-Dacia Construcţii Pasive SRL – fabricarea de elemente din lemn pentru case pasive – 71;
5. Eurocompozite SRL – fabricarea fibrelor din sticlă – 40;
6. Flaely Grup SRL – lucrări de construcţii – 25;
7. Carpath Weld Industries SRL – producţia de rezervoare/cisterne/continere metalice – 30;
8. Terraqua Water Systems SRL – lucrări de construcţii pentru fluide – 24;
9. Brandis Berg SRL – fabricarea ambalajelor din carton – 75;
10. Proterm-Line SRL – atelier producţie mobilier – 10.

Sursa foto: www.shutterstock.com