Femeie care se deplasa pe marginea drumului, acroșată de o mașină, la Bichigiu

Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei a avut loc joi pe un drum comunal din localitatea Bichigiu, comuna Telciu.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din Năsăud. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că ”un bărbat, de 62 de ani, din Bichigiu, în timp ce conducea un autoturism de teren, a acroșat o femeie, de 65 de ani, din aceeași localitate, care de deplasa pe marginea drumului”. 

În urma accidentului, femeia a fost rănită. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD de prim ajutor și transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.