Femeie găsită inconștientă într-o mașină aflată în zona străzii Subcetate din Bistrița

O femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă, miercuri dimineața, într-un autoturism care se afla în zona străzii Subcetate din Bistrița, au informat reprezentanţii Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. 

La fața locului a intervenit un echipaj cu medic din cadrul SAJ Bistrița-Năsăud.

”Echipajul a găsit o persoană de sex feminin, inconștientă, care a suferit un accident vascular. Aceasta a fost stabilizată și transportată la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.