Femeie în stop cardio-respirator după ce a căzut de la înălțime, în Bistrița; aceasta a decedat

O femeie se zbate între viață și moarte în urma unui grav incident care a avut loc miercuri în municipiul Bistrița, în zona Ștefan Cel Mare. UPDATE: Din păcate, organismul femeii nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată la locul intervenției.

Din primele informațiile transmise de Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud rezultă că femeia ar fi căzut de la înălțime.

La fața locului a fost direcționat un echipaj cu medic, care a găsit femeia inconștientă, în stop cardio-respirator.

”Echipajul cu medic a început manevrele de resuscitare”, a precizat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în plină desfășurare.

ACTUALIZARE

Din păcate, organismul femeii nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată la locul intervenției”, a adăugat Ciprian Păcurar.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că femeia ar fi căzut de la etajul IV al unui bloc situat pe strada Tudor Vladimirescu din Bistrița.

Astăzi, 24 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au intervenit la un apel sesizat prin 112, în municipiul Bistrița. Conform primelor date, o femeie de 59 de ani, din Bistrița, a căzut de la etajul IV al unui bloc de locuințe. Din nefericire, aceasta a decedat. Cadavrul femeii a fost preluat de Serviciul Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: SAJ Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *