Femeie însărcinată în 6 luni, rănită într-un accident

O tânără însărcinată în 6 luni a fost, miercuri dimineața, victima unui accident rutier produs pe raza localității Domnești.

La locul accidentului a fost direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Echipajul cu medic al SAJ a găsit o victimă, femeie însărcinată în 6 luni, 25 ani, conștientă, care prezenta o contuzie forte abdominală, traumatism de bazin și de membre inferioare. A fost stabilizată și va fi transportată la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări la un accident rutier, produs pe drumul județean 154, în localitatea Domnești. Din primele informații, o femeie de 40 de ani, din Domnești, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat o femeie de 25 de ani care, în calitate de pieton, s-ar fi aflat în apropierea unui alt autoturism care ar fi fost parcat parțial pe partea carosabilă”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.