Femeie, pasageră pe un moped, rănită într-un accident produs în Bistrița

O femeie în vârstă de 60 de ani a ajuns la spital cu fracturi în zona membrelor inferioare, acesta fiind rănită într-un accident rutier produs duminică în municipiul Bistrița.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Conform primelor date, un bărbat de 45 de ani, din Sigmir, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Drumul Cetății, ajuns într-o intersecție cu sens giratoriu, a intrat în coliziune cu un moped condus de un bărbat de 62 de ani, din Bistrița. În urma accidentului, o femeie de 60 de ani, care se afla pe moped, în calitate de pasager,  a fost ranită și transportată la spital”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului a intervenit modului SMURD. Victima a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceasta era conștientă, prezenta o fractură de membru inferior. A fost stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Biroul Rutier continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.