FOTO: Femeie rănită într-un accident produs la Ragla

O femeie a fost rănită, miercuri, într-un accident rutier produs la Ragla, aceasta fiind preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri de specialitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița și un echipaj SMURD de prim ajutor.

Victima evacuată la UPU SMURD Bistrita este o femeie în vârstă de aproximativ 51 de ani, conștientă și cooperantă. Prezenta un traumatism cranian minor„, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Pompierii militari au asigurat masurile specifice de apărare împotriva incendiilor, respectiv deconectare borne de la acumulatori.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului rutier.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că accidentul a avut loc pe DJ 173, în Ragla.

În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în localitatea Ragla, pe Drumul Județean 173, la locul producerii unui eveniment în trafic. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Dumitrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 51 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului dintre cele doua autoturisme a rezultat rănirea femeii acesta necesitând ulterior transportul la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valori negative în cazul ambilor șoferi. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în vederea stabilirii cauzelor și modalității producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.