Fetiţă de 13 ani, găsită moartă într-o pădure de pe raza localității Telciu

O minoră în vârstă de doar 13 ani a fost găsită decedată, duminică, într-o pădure aflată pe raza comunei Telciu, copila fiind găsit într-o râpă, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, cu o seară înainte familia a anunţat Poliţia despre dispariţia fetiței, care ar fi plecat singură de la domiciliu și nu s-a mai întors. După câteva ore de căutări, minora a fost găsită fără viață.

”La data de 25 septembrie, în jurul orei 20:40, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Năsăud au fost sesizați de o familie din Telciu, cu privire la faptul că fiica minoră în vârstă de 13 ani a dispărut de la domiciliu. Polițiștii au desfășurat activități de căutare, însă, datorită vizibilității reduse, acestea s-au încheiat în jurul orei 4:00. La primele ore ale dimineții, aparținătorii au anunțat polițiștii despre faptul că un vecin a găsit minora într-o pădure din Telciu, căzută într-o râpă de aproximativ 35 de metri, fiind din păcate decedată”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să stabilească, în urma necropsiei dispuse, cauzele și modalitatea producerii decesului și împrejurările în care minora și-a pierdut viața.