Final de săptămână cu vreme urâtă în Bistriţa-Năsăud; județul se află sub cod galben de furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de furtuni valabilă pe parcursul acestui final de săptămână în întreaga țară, afectate fiind toate județele, inclusiv Bistrița-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 iunie, ora 14:00 – 12 iunie, ora 22:00, ”în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp”.

Totodată, meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu de furtună valabilă vineri după-amiaza în mai multe localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate localitățile Beclean, Căianu Mic, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Ciceu – Mihăiești, unde se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelie.