Focar de COVID-19 la Penitenciarul Bistrița; 20 de deținuți au fost testați pozitiv

Un focar de COVID-19 a fost depistat la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în rândul deținuților de la Penitenciarul Bistrița. Un număr de 20 de persoane private de libertate se numără printre cazurile active de COVID-19.

Potrivit prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, cei 20 de deținuți au fost deja transferați la Penitenciarul-Spital București-Jilava, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că situația din Penitenciarul Bistrița este sub control.

Au fost testați atât deținuții, cât și personalul. Situația este sub control”, a declarat Stelian Dolha într-o emisiune de la BEX TV.

Prefectul a completat că acesta este singurul focar de COVID-19 existent în acest moment la nivelul municipiului Bistrița.

În plus, sursa citată a precizat că acest focar de COVID-19 este motivul pentru care deocamdată nu a fost luată o decizie cu privire la intrarea municipiului Bistrița în scenariul roșu.

Fără acest focar de COVID-19, incidența pe municipiul Bistrița este sub 3 la mia de locuitori. Așteptăm să vedem cum evoluează situația în zilele viitoare – mâine, poimâine. Eu mi-aș dori să nu fim nevoiți să luăm această măsură”, a adăugat Stelian Dolha.

La data de 18 martie, rata de infectare în municipiul Bistrița a ajuns la 3,07 la mia de locuitori, fiind calculată cu tot cu focarul de la Penitenciarul Bistrița, în vreme ce incidența la nivel județean este de 1,57 la mia de locuitori.

În prezent, 443 de cazuri de COVID-19 sunt active în Bistrița-Năsăud, 77 de pacienți fiind spitalizați.