Forțele de ordine îi verifică pe cei aflați în izolare la domiciliu

Peste 170 de angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Direcției de Sănătate Publică și Poliției Locale acționează la nivelul județului Bistrița-Năsăud pentru a verifica dacă persoanele aflate în izolare la domiciliu respectă această măsură.

Potrivit ultimelor decizii luate la nivel central, persoanele care sunt plasate în izolare la domiciliu și nu respectă regimul impus de autorități vor fi transferate automat în carantină instituționalizată, acolo unde se asigură pază. Cei care nu respectă măsura izolării la domiciliu riscă și pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Sancțiunea contravențională poate ajunge la 5.000 lei.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud veridică și declarațiile persoanelor venite din străinătate. De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier însoțesc autoturismele și iau toate măsurile necesare pentru ca persoanele față de care a fost dispusă carantina să ajungă în siguranță la destinație.

Totodotă, pe lângă polițiști, jandarmi, inspectori sanitari și polițiști locali, în Bistrița-Năsăud și angajații Instituției Prefectului efectuează verificări. Aceștia apelează zilnic persoanele aflate în izolare pentru a le aduce acestora la cunoștință obligațiile și responsabilitățile pe care le au pe perioada celor 14 zile în care se află în izolare la domiciliu.

Și efectivele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud desfășoară misiuni de transport persoane, misiuni de decontaminare tehnică și personal și asigură corturi pentru triaj epidemiologic.

Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud asigură zilnic misiuni de transport analize medicale, asistență medicală la domiciliu pentru persoane din izolare sau carantină, decontaminare tehnică pentu resursele proprii.

Autoritățile atrag atenția asupra faptului că toți cetățenii au obligația de a respecta măsurile luate la nivel central.

FOTO: www.bzb.ro