Fost primar din Bistrița-Năsăud – scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii. Ce îi cere

Un fost primar din Bistrița-Năsăud, care a condus timp de 12 ani o comună din județ, îi cere ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, să respecte Legea Pensiilor.

Este vorba despre Ștefan Sângeorzan, fostul primar al comunei Feldru. El a înaintat o scrisoare deschisă ministrului Marius Budăi.

Redăm integral scrisoarea fostului primar Ștefan Sângeorzan adresată ministrului Muncii:

”Domnule ministru, vă scrie un pensionar, nu un senior, care tocmai a câștigat un proces cu cei de la Casa de Pensii, iar prin Decizia 158021 din 10 oct 2022, are în plus la pensie 187 lei. Menționez că am muncit 44 de ani, 8 luni și 6 zile cei mai mulți la CFR, dar și primar 12 ani. O, nu, n-am pensie specială și nici nu vă cer, că nu-s special, deși pensia mea e mai mică cu câteva sute de lei, decât a colegilor ceferiști, tocmai pentru cei 12 ani petrecuți în folosul comunității, dar a fost decizia mea și nu o regret.

Atunci de ce vă scriu? Din câteva motive. Văd seară de seară, la TV, cum ne ,,amenințați” că după 01 ianuarie 2023, o să ne măriți pensia cu cel puțin 10%, că vă este milă de ,,seniorii” României. Sigur, într-o țară normală, condusă de oameni normali, ar trebui să fie respectată legea, iar tocmai dumneavoastră în frunte cu Olguța v-ați făcut titlu de glorie cu Legea Pensiilor, care v-a adus voturi, ați ajuns la putere, iar acum n-o respectați. Dacă legea, votată și de dumneavoastră, promulgată de cel care azi licitează cu dumneavoastră și promite 15%, ar fi respectată, atunci ,,seniorii” n-ar trebui să meargă în instanță să-și câștige sporurile, cum am făcut eu, nici nu ar aștepta tichetele milei.

Poate nu vă scriam, dar în aceste zile am întâlnit două cazuri, la Feldru, care m-au determinat să vă scriu, știind că sunt muuult prea multe cazuri asemănătoare, poate și mai grave. Doi ,,seniori” care au muncit peste 40 de ani, U. Ș. 70 de ani și T. I. 62 de ani (ieșit anticipat, având și grupa 1 de muncă), au pensie asemănătoare 1.231 lei, respectiv 1.286 lei. Soțiile lor, n-au pensie, deoarece au crescut fiecare câte 5 copii. Dacă legea ar fi respectată, ar primi și sporurile pentru care statul le-a luat impozit și n-ar fi obligați unul să locuiască în câmp fără curent, să crească o văcuță și câteva găini, iar celălalt să meargă în continuare la privat, să-și completeze veniturile, pentru a crește și un nepot, a cărui tată a murit de câteva luni și pentru care nu primesc nici măcar alocație. Le-am scris doar inițialele, deoarece nu am cerut acordul lor, dar pot să vă trimit cupoanele de pensie. Ca ei sunt mulți, prea mulți români, care au muncit în fabrici, uzine, pe șantierele patriei, care azi duc dorul copiilor plecați în străinătate, tot din cauza iluștrilor conducători, care-și duc bătrânețele cu greu, bolnavi și abandonați de statul pentru care au lucrat și care i-a abandonat. Recunosc, de la Raluca Țurcanu n-am avut așteptări, dar am sperat că măcar dumneavoastră, care vorbiți blând și frumos, să îi rugați pe viitorii posesori de pensii speciale, nu să aibă milă de pensionari, că nu-s milogi, dar măcar să-i respecte și să nu-i fure, că furt se numește neacordarea sporurilor.

V-am scris cu speranța că o să citiți și aceste rânduri, am văzut pe Facebook, că ați răspuns la câteva comentarii și zic poate vedeți și această scrisoare pe care o postez pe pagina dumneavoastră, a Guvernului și poate primesc un răspuns, care să-l fac public și pentru care mulțumesc anticipat A, era să uit că-s pensionar și eu, vă mai rog ceva personal, să nu ne mai ziceți SENIORI, nu de alta, dar o să vă audă și cei din Apus, unde senior înseamnă mare boier, om din înalta nobilime și nu unul care a lucrat argat la Statul român, care ia reținut peste jumătate din venituri, iar azi îl batjocorește. Aștept răspunsul dumneavoastră și vă salut cu respect Ștefan Sîngeorzan, pensionar, nu senior”.

One comment

  1. Inițiativa domnului primar este una bună, dar nu știu ce rezolvare poate să aducă. Într-adevăr, sunt o mulțime de astfel de oameni harnici și responsabili, care după o viață de trudă, s-a ales cu nimic pentru că pe lângă faptul că salariile sunt mici, nu au fost acceptate la calculul pensiei orele suplimentare, ore de noapte , premii, ș.a.m.d. Să ne ajute Dumnezeu să putem trece onorabil prin această viață! Fiți binecuvântați!!