Fostul prefect Stelian Dolha, noul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud

Fostul prefect al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, va fi noul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha a obținut acest post în urma unui concurs organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. El va ocupa funcția de comisar șef adjunct, instituția fiind în subordinea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (Cluj). Dolha își va prelua atribuțiile în perioada următoare.

În trecut, Stelian Dolha a fost deputat în Paramentul României (2012-2016). De asemenea, până la începutul acestui an, a ocupat funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, fiind înlocuit de Mica Oprea. În plan politic, Stelian Dolha este prim-vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud.

Aștept numirea oficială. Sper să reușesc să îmi pun amprenta asupra instituției. Eu cred că am reușit să fac asta la Instituția Prefectului, în cei doi ani de zile în care am ocupat funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud. (…) Îmi doresc ca relația dintre comerciant și consumator să fie una care să aibă deasupra principiul bunei-credințe și încrederea reciprocă. (…) Sper să reușesc să fac acest lucru, acesta este și motivul pentru care am participat la concurs”, a declarat Stelian Dolha.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud are 7 angajați. ”Sper să reușim să mărim numărul angajaților pentru că e o problemă cu care ne confruntăm și pe care am și ridicat-o deja la nivelul ANPC. Dacă vrei calitate, atunci îți trebuie și oameni cu care să o asiguri”, a completat Dolha.

Sursa citată a mai precizat că nu a fost singurul candidat care a participat la concursului pentru acest post, Inițial, la concurs s-au înscris trei candidați, dar în cele din urmă unul nu s-a prezentat și au mai rămas doar doi.