Fostul primar al Bistriței, Ovidiu Crețu, găsit în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 13 foști și actuali aleși locali din România, printre aceștia aflându-se și fostul primar al municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu.

Potrivit ANI, Ovidiu Teodor Crețu s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă pe perioada executării ultimului său mandat de primar (2016 – 2020).

În exercitarea mandatului de primar 2016 – 2020, Crețu Ovidiu Teodor a semnat ordonanțări de plată și facturi cu mențiunea ”bun de plată” pentru societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată figurează ca acționar și a realizat venituri din dividende, încălcând astfel prevederile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019)”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Fostul primar poate ataca decizia ANI în instanță.

În același comunicat al ANI se mai arată că ”prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

Toate cele 13 persoane în cazul cărora s-a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

ANI mai precizează că persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, iar dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

În ceea ce îl privește pe Ovidiu Teodor Crețu, acesta a fost primarul Bistriței timp de trei mandate, în perioada 2008-2020.