FOTO: 10 persoane au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 17D, în localitatea Rebrișoara

Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, un microbuz și un autoturism, s-a produs în urmă cu puțin timp pe raza localității Rebrișoara, în zona Podului Rebrei.

În cele două autovehicule se aflau zece persoane, însă niciuna dintre acestea nu a rămas încarcerată. Cu toate acestea, trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

”Echipajele SAJ Bistrița-Năsăud au găsit trei victime, toate conștiente, două dintre acestea cu escoriații și traumatisme minore la membrele inferioare și o victimă de aproximativ 25 de ani cu traumatism cranian, comoție cerebrală, traumatism de coloană cervicală, momentan conștientă și stabilă hemodinamic și respirator. Toate cele trei victime sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Și polițiștii rutieri au intervenit la locul accidentului și, în urma cercetărilor, au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi șoferul microbuzului, care nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.