FOTO: A fost demolat și fostul punct termic de pe strada Sucevei

Încă un fost punct termic din municipiul Bistrița a fost demolat, a anunțat primarul Ioan Turc.

”PT 10 Sucevei, al zecelea punct termic demolat! A venit și rândul fostului punct termic nr. 10 de pe strada Sucevei pentru a fi înlăturat, perimetrul urmând a fi reconfigurat tot pentru obținerea unor noi locuri de parcare. De altfel, din cele 10 vechi puncte termice demolate începând cu toamna anului trecut, 9 au făcut loc pentru amenajarea unor parcări. Următoarele pe lista pentru demolare sunt punctele termice dezafectate de pe străzile Grănicerilor și Dragoș-Vodă”, a spus primarul Ioan Turc.

Anul trecut, alte trei foste puncte termice din municipiu – de pe străzile Rodnei, Petru Maior și Aleea Spătarului – au fost demolate și în locul lor au fost amenajate parcări.

De asemenea, anul acesta, municipalitatea a demolat și punctele termice de pe Aleea Pandurilor, strada Axente Sever, Aleea Trandafirilor, Intrarea Cireșului, strada Dumbravei și strada Nicolae Bălcescu.