FOTO: A fost finalizată întreaga documentaţie pentru proiectul ”Drumul Gării din Beclean”. Cum va arăta?

 -  -  1203


Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat că întreaga documentaţie și toate detaliile de execuție pentru proiectul denumit “Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean” au fost recepționate.

Am făcut astfel încă un pas important pentru implementarea acestui proiect însemnat pentru orașul nostru. Să știți că realizarea documentaţiei a presupus o muncă deosebită, cuprinsă în numeroase bibliorafturi, având în vedere complexitatea proiectului ce va fi materializat de către administraţia locală beclenară” a precizat priamrul Nicolae Moldovan.

Următorul pas este ca proiectul tehnic să fie avizat de către Agenția  de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

”După ce proiectul tenhic şi detaliile de execuţie vor fi avizate de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest în zilele următoare, se vor demara următoarele etape de implementare şi execuţia lucrărilor prevăzute de acest proiect, care vor aduce o modernizare totală oraşului Beclean” a mai completat primarul.

Puteți vedea în fotografiile atașate cum arată proiectul final și totodată “muntele” de hârtii la care s-a muncit enorm pentru realizarea acestui proiect esențial pentru dezvoltarea Becleanului.

”Le mulțumesc încă o dată colegilor din aparatul administrativ pentru implicare și tuturor beclenarilor pentru răbdare și încredere” a mai spus Nicolae Moldovan.

În cadrul proiectului ”Drumul Gării din Beclean”, ce are o valoare de 5 milioane de euro, se vor efectua următoarele lucrări:

  • Modernizare infrastructură rutieră străzi, care prevede și amenajarea a trei variante de ocolire a orașului Beclean;
  • Realizare zonă pietonală;
  • Realizare trotuare pietonale;
  • Realizare traseu biciclete;
  • Construire Garaj-Depou;
  • Amplasare de spatii verzi cu sisteme de irigare;
  • Plantare de arbusti cu înaltime medie de 2.5m;
  • Spații de închiriere biciclete si dispecerate, amplasate în zone de referință ale orasului;
  • Amplasare de rastele de biciclete pentru parcare;
  • Monitorizare video a traficului;
  • Puncte de reîncărcare a bateriilor pentru transport electric și de tip hibrid.

Vor fi modernizate și se va realiza iluminat public pe străzile Dealul Păcii, drumul prin pădure, Horea, Codrului, Bobâlna.Crișan, I. P. Reteganul, Petru Maior, Parcului, Piața Mare, Aleea Gării, Podirei-Băile Figa.

De asemenea, vor fi cumpărate 5 autobuze electrice, biciclete electrice pentru care se vor construit 7 km de piste. Vor mai fi amenajate 31 de stații de autobuze, un depou cu 5 garaje și o spălătorie, se vor amplasa 33 de semafoare, 60 de indicatoare rutiere. Totodată, se vor amenaja spații verzi și parcări.

0 notes
328 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *