FOTO: A început construcția blocului ANL pentru medici și personal medical de la Beclean

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a acordat finanțarea necesară pentru construirea unui nou bloc de locuințe destinat medicilor, în orașul Beclean. Acesta va fi amplasat într-o zonă situată chiar în spatele Spitalului Orăşenesc din localitate, iar lucrările au început.

Dacă în luna februarie a fost semnat contractul pentru construcția locuințelor pentru medicii și personalul medical din cadrul Spitalului orășenesc Beclean, precedat de predarea amplasamentului, au fost demarate și lucrările propriu-zise. Prin realizarea și finalizarea acestui proiect, dorim să venim în ajutorul personalului medical care își desfășoară deja activitatea în cadrul spitalului nostru, însă nu dețin un spatiu locativ pe raza orașului, fapt pentru care sunt nevoiti să efectueaze zilnic naveta din localitățile de domiciliu, precum și pentru cei ce vor dori să se alăture echipei existente deja în cadrul spitalului” au declarat reprezentanții Spitalului orășenesc Beclean.

Noul bloc va avea 24 de locuinţe, destinate exclusiv închirierii, pentru specialiştii din sănătate care lucrează la Spitalul Orăşenesc din Beclean.

Valoarea investiției este de 3,4 milioane de lei, iar blocul va avea 12 locuințe cu o cameră și alte 12 cu două camere. Administrația locală din Beclean speră că lucrările vor fi încheiate până la finele acestui an.

Orașul Beclean se numără printre orașele cu cele mai multe locuințe ANL, raportat la numărul de locuitori, existând circa 300 de astfel de locuințe.