FOTO: Accident în localitatea Liviu Rebreanu. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile

ziar de bistrita accident

 

 

Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită s-a produs miercuri, pe drumul care leagă localitatea Liviu Rebreanu de Cepari.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident a fost implicat un singur autoturism, care este răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat o singură victimă, conștientă, neîncarcerată. La fața locului intervine un echipaj SMURD de prim ajutor și unul de pompieri.

De asemenea, polițiștii bistrițeni efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

ACTUALIZARE 1

În urma accidentului, o tânără în vârstă de 19 ani a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD si transportată la spital cu suspiciune de fractură la nivelul antebratului stâng.

ACTUALIZARE 2

Conform Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, la volanul mașinii se afla tânăra de 19 ani care a fost transportată la spital. Aceasta este din localitatea Lunca Ilvei și, potrivit primelor date, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Conducătoarea auto a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

FOTO: Facebook – Radu Sîrbu (Mesagerul de B-N), ISU B-N

 

One comment

  1. Nu stiti a fost lovit vreun copacel ?