FOTO: Accident la Cepari. Nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune cu un parapet din beton

Miercuri seara, două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 17C, pe raza localității Cepari.

”Conform primelor verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii din Năsăud, a rezultat faptul că: în această seară, în jurul orei 20.20, pe drumul național 17C, în Cepari, o femeie în vârstă de 36 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Năsăud, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un parapet din beton”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, a rezultat rănirea femeii de 36 de ani și a unei pasagere în vârstă de 16 ani.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud.

FOTO: Radu Sîrbu – www.mesager24.ro, IPJ Bistrița-Năsăud